ABDEL Al-WAHHĀB AL-BAYĀTI

ABDEL  Al-WAHHĀB  AL-BAYĀTI

(1926 – 1999)

Născut în actualul Irak, învăţător de profesie şi militant comunist, întemniţat pentru convingerile sale de stânga, silit să ia calea exilului către Siria, Liban, Moscova, Egipt, până în 1969 când i se permite revenirea în ţară, Al-Bayati oferă un nou destin poeziei irakiene şi arabe moderne. Poezia sa, marcată de lectura marilor mistici islamici şi de experienţa peregrinărilor  prin diverse capitale arabe şi occidentale, “este coborâtă de pe piedestal… dacă contemporanii săi, Al-Malā’ika şi As-Sayyab au găsit un nou strai pentru poezia arabă, aruncând tiparele în apa lacului şi mulţumindu-se să observe cercurile provocate, Al-Bayati a rupt malurile, lăsând apele să se reverse şi să ude alte câmpii, necultivate până atunci” (Ihsan Abbas). A publicat 25 de volume de poezie originală, traduse, parţial în limbi de circulaţie internaţională printre care: “Îngeri şi demoni” (1950), “Slavă copiilor şi măslinilor” (1956), “Poeme din exil” (1957), “Cuvinte care nu pier” (1960), “Văpaia şi cuvântul” (1964), “Poeme de dragoste” (1971) , “Luna la Shiraz” (1976) , “Autobiografia celui care a furat focul” (1981), “Grădina Aişei” (1989),etc.

Editura Proema, publică în Colecţia Biblioteca Arabă, selecţii din lirica poetului în volumele: