|
Al – Hallağ (Abū Al- Muġīt Hussayn Mansūr al-e Hallāğ) (858 – 922) |
 |
| În persană, ca şi în arabă, numele de familie al poetului se traduce prin “dărăcitor “ meşteşugar în folosirea daracului, un dărăcitor mistic persan şi vorbitor nativ de persană dar care şi-a redactat întreaga operă în limba arabă, un foarte pios dascăl de sufism, un poet al comuniunii mistice cu Dumnezeirea şi un propovăduitor asiduu al misticismului sufit, rămas faimos în istoriografia literaturii pentru frumuseţea şi claritatea stilistică şi ideatică a poemelor sale, acuzat de erezie şi executat prin spânzurare din porunca liderului abbsid, califul Al-Muqtadir pentru a fi făcut faiomoasa declaraţie Anā Al-Haqq, “Eu sunt adevărul”, înţeleasă ca o auto-identificare cu Dumnezeu. Al-Haqq – adevărul este, de fapt , unul din cele 99 de cognomene, nume sfinte care definesc, în teologia islamică, tot atâtea calităţi aparţinătoare, în exclusivitate, lui Allah creatorul “care nu s-a născut şi nu naşte” şi care este unic, fără pereche şi irepetabil. Or, într-un imperiu abbasid puternic conservator cât priveşte dogma şi credinţa islamică, a te considera egalul sau omonimul lui Dumnezeu, însemna comiterea păcatului fundamental de širk, de asociere a altor dumnezei lui Allah unicul, adică de a comite un act de politeism, o erezie care nu putea să fie pedepsită şi corectată decât prin pedeapsa Supremă. Ceea ce s-a şi întâmplat, căci în anul 907 este arestat, întemniţat la Soussa şi la Baghdad, executat în capitala abbasizilor şi ridicat în ştreang sub acuzaţia de a fi contravenit învăţăturii islamice normative şi a fi primejduit, în felul acesta, însăşi instituţionalitatea statală a Califatului Abbasid. Al-Hallāğ s-a născut în jurul anului 858 în provincia persană Fars într-o familie unde a deprins meseria de “hallāğ” adică pieptănător sau dărăcitor de bumbac. Dacă bunicul său a fost un fervent adept al zoroastrismului, tatăl său, în schimb, a arătat mai puţină preocupare pentru dezbaterile teologice şi mai multă înclinaţie pentru creşterea şi educaţia fiului său, remarcat, încă de la o vârstă fragedă, prin prodigioasa ţinere de minte care i-a îngăduit să devină cu rapiditate un hāfiz, adică un ştiitor pe derost al întregului text coranic. În adoraţia sa mistică pentru Transcendenţa întruchipată de Dumnezeu, Al-Hallāğ a mai “păcătuit” şi prin veneraţia arătată lui Iisus Hristos considerat ca reverberaţie a Dumnezeului unic întrupat în materialitate ca “fiu al omului” – o altă “erezie” care a îmbogăţit lista acuzelor care aveau , mai târziu, să îl conducă la eşafod. Aşa cum a fost inventariată de reputatul cercetător orientalist Louis Massignon, opera rămasă posterităţii de la Al-Hallāğ, marele mistic islamic, cuprinde următoarele compilaţii şi colecţii de scrieri: douăzeci şi şapte de povestiri (riwāya) adunate de discipolii săi şi în care naratorul la persoana I-a este Dumnezeu însuşi; unsprezece dialoguri scurte imaginare, în fapt 11 discuţii avute de Dumnezeu cu Satan; o culegere de poeme variate şi diferite între ele din punct de vedere tematic, stilistic şi al realizării estetice şi spusele din ultima noapte de dinaintea execuţiei, adunate, de acelaşi Louis Massignon, sub titlul Akhbār Al-Hallāğ sau, literal, “Ştirile sau spusele lui Al-Hallāğ”.
Editura Proema, publică în Colecţia Biblioteca Arabă, selecţii din lirica poetului în volumul: |
