KHALIL HAOUI

KHALIL HAOUI

(1919- 1982)

Libanezul Khalil Haoui,  constrâns din adolescenţă să îşi câştige singur existenţa ca muncitor în construcţii şi la drumuri, şi-a desăvârşit educaţia ca autodidact, printr-o asiduă şi diversificată lectură, reuşind, apoi, prin efort propriu, să urmeze cursuri superioare la Universitatea Americană din Beirut şi să obţină un doctorat la Cambridge. Revenit în ţară, se dedică profesiei didactice universitare pe care a slujit-o până la moartea survenită prin sinucidere, în semn de protest şi revoltă faţă de invadarea Libanului de către armata israeliană, în luna iunie 1982. Puternic marcat de influenţele simboliste, Khalil Haoui este considerat unul din reprezentanţii marcanţi ai modernismului în poezia libaneză, creaţia sa fiind una profund intelectualistă, de meditaţie filosofică, de adânci sentimente patriotice şi naţionale, exprimate într-un stil eliberat de canoanele prozodice conservatoare, direct şi de o sinceritate frapantă.A publicat mai multe volume de versuri scrise atât în dialectul libanez, cât şi în limba arabă literară, între care “Râu de cenuşă” (Nahr Ar-Ramād, 1957), “Flautul şi vântul” (An-Nāy wa Ar-Rīh, 1961), “Tunetul rănit (Ar-R’ad Al-Jarīh, 1972), “Din iadul comediei” (Min jahīm Al-Kūmīdyā, 1979). 

Editura Proema a publicat în Colecţia Biblioteca Arabă, selecţii din lirica poetului în volumul: