Omar Khayyam

Omar Khayyam
(1048-1131)

Ġayth Ad-Dīn Abdul Fattāh ‘Umar Ibn Ibrahīm Al-Nišābūrī Al- Ĥayyāmy, reţinut de istoriografia literară şi de gustul estetic al generaţiilor îndeosebi ca autor al celebrelor sale catrene (rubā’yyāt, în variantă simplificată rubayate şi rubayaturi) ne oferă, prin chiar numele său în transcriere integrală, câteva date nu lipsite de interes în privinţa portretului  biografic: s-a născut în oraşul persan Nišapur , a fost un Khayyām, cusător sau meşteşugar de corturi, meserie sau  doar poreclă preluată, după toate probabilităţile, de la meseria practicată şi de părintele său, Ibrahim.După studii de filosofie în oraşul natal, abordează matematicile, dar adevărata sa faimă îi va fi dată de catrenele filosofice care au ajuns la o răspândire de masă şi la universalitate, graţie traducerii săvârşite, în 1859, de Edward Fitzgerald. Omar Khayyam a fost, însă, un spirit enciclopedist ale cărui preocupări nu s-au limitat doar la filosofie, matematică şi arta poetică, ci au cuprins o gamă largă de domenii ale cercetării din care nu lipsesc teologia, muzica, geografia, mecanica, mineralogia , climatologia şi altele. Contemporanii săi i-au atribuit titlul onorific de “filosof al întregii lumi”, dar, mai ales în afara spaţiului persanofon, un impact deosebit l-au avut lurările sale de algebră şi în domeniul geometriei non-euclidiene, numele său fiind legat până astăzi de elaborarea unor teorii (teoria paralelelor, extragerea rădăcinii patrate, cea a ecuaţiilor cubice ş.a) care au avut o contribuţie  decisivă la dezvoltarea ulterioară a ştinţelor matematice. Se apreciază că Omar Khayyam este autor al peste 1000 de catrene traduse, astăzi, în marea majoritate a limbilor lumii. În acel secol al XI-lea în care a trăit şi a creat poetul, influenţa religiei islamice era, se înţelege, prevalentă asupra mentalului  colectiv şi al conştiinţelor individuale, poeţii fiind, printr-o mai veche tradiţie de la începutul misionarismului profetic, consideraţi ca fiinţe malefice şi eretice în măsura în care scrierile şi creaţiile lor contraveneau sau doar erau considerate ca opuse mesajului religios predominant. Interpretarea mistică a temelor poetice distanţate de învăţătura dogmatică a fost lungă vreme blamată, până după instaurarea dinastiei sefevite şi transformarea curentului duodeciman şiit în religie oficială a statului. Începea o perioadă în care poeţi precum Ferdoussi (glorificator al strălucirii şi al trecutului preislamic), Hafiz (un epicurean în concepţii şi comportament) sau Khayyam (considerat părintele angnosticismului în creaţia lirică) îşi găseau sursa de inspiraţie în comorile genuine ale culturii persane, creaţiile lor căpătându-şi cu rapiditate, o notorie răspândire în cele mai variate segmente şi pături ale societăţii vremii. 

Editura Proema a publicat, selecţii din lirica poetului sufic în volumul