TRAIAN T. COŞOVEI

TRAIAN  T. COŞOVEI
(1954 – 2014)

Traian T. Coşovei a fost un poet de marcă aparţinând generaţiei literare 80Debut în presa literară: 1978, în revista România Literară. Debut editorial: 1979, la Cartea Românească. În 1980 devine Membru al Uniunii Scriitorilor din România. Din 1996 lucrează la Muzeul Naţional al Literaturii Române (Bucureşti), Departamentul Relaţii Publice şi la publicaţia “Museion”, înfiinţată de el şi editată de M.N.L.R. Din 1998 iniţiază la Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti „Institutul de glasuri“,  acţiune ce reuneşte personalităţi marcante ale culturii române contemporane. În anul 2002 înfiinţează Cenaclul „La formarea ideilor”, cenaclu exclusiv de proză şi  participă ca redactor pentru limba engleză la realizarea C.D.ului Mihai Eminescu. În 2003 este coordonator editorial al site-ului www calendarnichita.ro, dedicat Anului Nichita Stănescu. De-a lungul timpului, a fost recompensat cu numeroase premii: Premiul Uniunii Scriitorilor, 1979; Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, 1994 pentru volumul “Bătrâneţile unui băiat cuminte”; Marele Premiu ,,Ion Vinea”, 1996; Premiul Academiei ,,Carpatica”, 1996; Premiul Academiei Române pentru poezie, 1996; Premiul Internaţional ,,Nichita Stănescu”, 2000 ; Autorul anului 2002 – premiu decernat de A.P.L.E.R. pentru volumul de poezie “Vânătoarea pe capete” ; Ordinul „Meritul Cultural” în gradul de Ofiţer, 2004 ; Premiul Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti pentru volumul de poezie Greva căpşunelor; Premiul pentru jurnalism literar al revistei Tomis, 2005 ; Premiul Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti pentru volumul de critică literară “Poeţii marilor oraşe”, 2008. 

Editura Proema a publicat  în limba arabă selecţii din lirica poetului în  cadrul colecţiei “Biblioteca arabă”, în volumele: