Vasile Grigore Latiş
|
![]() |
Poet, filozof, antropolog și profesor universitar, născut într-un sat din nordul îndepărtat al României (sat Cufoaia, judeţul Maramureş), educat şi impregnat de bogăţia tradiţiilor nealterate şi la fel de bogate ale provinciei româneşti în care a vieţuit şi de care nu s-a despărţit decât cu rarele excepţii ale studiilor.
A supravegheat și îndrumat generațiile tinere în domeniul educației și culturii. A publicat în două ediţii volumul de referinţă “Păstoritul în munţii Maramureşului”, cea de-a doua fiind realizată la Editura Proema în anul 2000.Poetul Vasile Grigore Latiş a iubit, şi a respectat cu toate vibratiile sale spirituale, mentalitatea sănătoasă a oamenilor din jurul lui, hrănită din bogăţia şi frumuseţea obiceiurilor, tradiţiilor şi artei populare cărora, de altfel, avea să le dedice valorase lucrări referenţiale de etnografie şi folclor şi care, în acelaşi timp, i-au definit concepţia estetică şi identitatea poetică. Ne-a lăsat o mare colecție de poezii: “Odihnă rostitoare”, Editura Proema, 1996 • “Versuri de apropiere”, Editura Proema, 1998 • “Cântecele Diotimei”, Editura Proema, 1999 • “Socrate plânge după Diotima”, Editura Proema, 1999 • “Cântece fără cuvinte” Editura Proema, 2000 • “Versuri de purificare”, Editura Proema, 2001 • “Dreptele tăceri ale cuvântului” Editura Proema, 2002 • “Versuri premergătoare” Editura Proema, 2003 • “Antistrofe”, Editura Proema, 2004 • “Urme de paşi pe zăpadă”, Editura Mănăstirii Rohia, 2005 • “Cântece pentru devenire” Editura Mănăstirii Rohia, 2006 • “Variaţiuni pe aceaşi temă”, Editura Mănăstirii Rohia, 2006 • “Cântecul băiatului nenăscut”, Editura Galaxia, 2007 • “Cartea inocenţei”, Editura Grinda 2011.
Editura Proema a publicat în limba arabă selecţii din lirica poetului în cadrul colecţiei “Biblioteca arabă”, în volumele:
-
-
- “Punte între sentimente. Selecţie din lirica română şi irakiană contemporană”, 2012
- “Confluenţe poetice. Selecţie din lirica română şi libaneză contemporană”, 2013
- “Acolada poeţilor. Selecţie din lirica română şi libaneză contemporană”, 2014
- “Consonanţe poetice. Selecţie din lirica română şi egipteană contemporană”, 2016
- “Punte între lumi şi inimi. Selecţie din lirica română şi arabă contemporană”, 2017
-
În 2017, Asociaţia Nord pentru Cooperare şi Integrare publică la Editura Proema, prin finanţare de la Consiliul Judeţean Maramureş volumul “Antologie lirică – Vasile Grigore Latiş” (colecţia “Vox Septentrionis”)
Începând cu anul 1995, pănă la încetarea din viaţă, Vasile Grogore Latiş a fost consilierul editorial al Editurii Proema